Blog

Jurnal Moto. Corvin Riders

În weekendul 15-17 Iulie 2016, am avut onoarea şi plăcerea de a fi invitaţi la petrecerea organizată cu ocazia împlinirii a 4 ani de la înființarea clubului moto Corvin Riders. Pentru aceia dintre voi care nu au auzit despre acest club moto, o să va dau mai multe detalii. Gaşca este organizată în Deva, Judeţul Hunedoara, oraş pe care vă recomand să îl vizitaţi, regăsind multe obiective turistice care merită vizitate în această viaţă. Tot în acest judeţ puteţi vizita Castelul Corvinilor, a cărui gravură poate fi regăsită pe emblemă Corvin Riders.

Pe drumul ploios către întrunire a apărut o rază de soare când treceam pe lângă impunătorul Castel al Corvinilor, având imaginea unui Ghost Rider înaripat care survola impunător zona adiacentă castelului. Frumoasă însă mi-a fost trezirea atunci când, în urmă unui drum sinuos şi îngust, am fost întâmpinat de veselul grup de la intrare, fiind servit imediat cu tradiţionala ţuică (care, între noi fie vorba, este o foarte tare palincă), asezonată cu ceapă şi slăninuţă.

În ciuda vremii neprietenoase, primirea invitaţilor s-a simţit că venirea acasă, în sânul familiei,  după o lungă perioada de timp şi multe petrecute de-a lungul vremii. Cazarea a fost asigurată la o frumoasă vilă situată la 15 km de oraşul Hunedoara, care era împrejmuită de dealuri împădurite şi dispunea de pisicine încălzite.

20160716_193237

După un lung drum, era o adevărată desfătare să simţi ploaia în apa încălzită. Aşa cum se cade, la orice onomastică este indicat să petreci alături de cei mai buni prieteni trecea încă unui an. Un an plin de plimbări, soare şi ploi, experienţe, noi prietenii, lucruri bune sau mai puţin bune. Astfel, cercul de prieteni a fost completat de către cluburile moto: Mad Dogs (Sibiu), Apulum Bikers (Alba Iulia), Road Patrol (Hunedoara), Dark Ravens (Hunedoara) şi Lupii Sigidavei (Cugir). În ploaia mocănească, sub un cer întunecat, se auzea din timp în timp, tunetul sunetelor motoarelor care se apropiau de locaţie. Oamenii erau bucuroşi să se revadă şi să petreacă încă o dată în cinstea prieteniei.

13781918_1055039951212324_2632855160575366084_n

Fiind în Ardeal, care putea fi deliciul culinar de care puteam să ne bucurăm? Aţi ghicit? Un desăvârşit gulaş, gătit într-un stil domol, ardelenesc. Bela (supranumit Master of Gulaş) s-a ocupat serios de această sarcina, gătind încă de la ora 10.00, pentru a ne oferi în jurul orei 16.00, o carte de vizită culinară a clubului moto din care face parte. Că tot vorbeam despre sarcini, Corvinii sunt un club moto atipic, ei renunţând de ceva vreme la funcţia de Preşedinte al clubului, devenind toţi egali în atribuţii şi funcţionând pe baza unui fel de “Consiliu Director” al prieteniei. Chiar dacă sună un pic corporatist, organizarea lor a fost exemplară, fiecare ştiind ce avea de făcut pe partea lui.

Având în vedere că am tot colindat ţara şi am participat la diverse întruniri moto, mi-a fost ușor să observ anumite elemente particulare acestui tip de eveniment. Audienţa a fost completă, după cum ar spune bunicul meu: de la ăl cu țâța’n gură, până la ăla cu barba sură. Familii în familii de actuali şi viitori motociclişti. Uneori mă întreb oare cum a fost posibil să ajungem motociclişti, fiind crescuţi în familii care erau conservatoare în acest sens şi diametral opuse faţă de cultura în care alegem să trăim acum. Întâmplarea a făcut să ne dezvoltăm în direcţia corespunzătoare pentru a ne alina nevoia de libertate.

13754270_1134818813228766_6953231808098710351_n

Chiar dacă ştiam o mâna de oameni când am venit, nu a contat absolut deloc în discuţiile interesante pe care le-am avut cu mulţi dintre cei prezenţi. Lumea era deschisă şi prietenoasă, pasiunea era comună şi strălucea în ochii lor atunci când povesteau despre caii de fier care le dădeau aripi să fie ei înșiși. Acele momente te fac să simţi cu adevărat esenţa motociclismului, de a te da jos de pe motor şi să fii înconjurat de oameni care împărtăşesc aceleaşi idealuri, nu vor să fie constrânşi sau să constrângă la rândul lor, oferindu-ţi astfel aceeaşi senzaţie de libertate pe care o injectezi în momentul în care călăreşti în răsăritul soarelui. Fiecare întrunire moto are farmecul ei, prin numărul de participanţi sau locaţia aleasă. Aceasta a fost o întrunire restrânsă, care s-a simţit ca atare, într-un număr potrivit, cât să putem socializa cu toţii. Momente unice, ocazii unice. Asta căutăm să dobândim în plimbările pe care le facem sau planificăm să le facem. Poate fi considerat ca un punct, pe acel bucket list, ce ar trebui să îl aibă fiecare motociclist.

La mulţi ani, Corvin Riders! Va doresc mulţi ani înainte plini de momente frumoase, oameni veseli şi diversitate în unitate! Păstraţi viu în continuare acest spirit al culturii moto şi insuflaţi această trăire mai departe! MotoDemia va mulţumeşte pentru invitaţie!

13754107_10206679874698927_6222445949356376634_n

Like & Share: